Sub scuturi

Ai grijă de tine,
nu toţi o pot face,
iar ziua ce vine
e goală şi tace.

Ai milă de soare,
sărută-l pe coate,
chiar dacă te doare
de nu se mai poate.

Ai stimă de lună,
ea pare mai dură,
din stele cunună
îţi face, şi-ţi jură
că nu-i îngheţată,
deşi-i rătăcită,
în noaptea pictată,
de vise iubită.

Ai grijă de toate,
nu-ţi face poteci
din ce nu se poate
spre nopţile seci.

Ai toată puterea
în mâinile tale,
apucă durerea,
alung-o la vale!

Ai grijă de fluturi,
nu toţi înţeleg
să zboare cu scuturi
din zori să-i culeg.

Atât cât cerul nu m-a răstignit

nu mă întreba ce-am scrijelit în soare,
nu pune umbre peste-al meu surâs,
nu biciui, ştii bine, nu mă doare
fiindcă sub versuri lacrimi am ascuns.

.

ce-am eu aici, un singur munte poate
să defrişeze lent, filă cu filă,
doar el mi-a dat o viaţă cât o noapte,
el a rămas în strofe fără milă.

.

nu mă întreba ce-am răstignit, cu grijă,
să nu-mi răpească lacrimile corbii,
mi-am pus atele-n suflet rupt de-o schijă
în care se holbau cu groază orbii.

.

de voi muri cu tine-n gând, iubite,
voi ştii că de prisos nu m-am jertfit,
ci te-am păstrat ca pe o rugăminte
atât cât cerul nu m-a răstignit.

Iubirea, care nu ne mai ajunge

tu crezi ce vrei…,
ştiu că-mi vei da dreptate,
asta citesc uşor în ochii tăi,
pictaţi în toate…

încât, cu orice mască
ţi-ai zdrobi privirea…,
nu pot fi gură cască,
eu recunosc iubirea.

tu ştii prea bine cât
mă biciuieşte gândul,
mă arde într-atât
încât, mi-am pierdut rândul.

mi-am mai schimbat
din stilul plâns pe umăr,
dar n-am uitat
că eu nu mă enumăr.

poţi desena zeci, sute de năluci
dacă n-ai lut să-ţi modelezi iubirea…,
ştiu bine că n-ai unde să te duci
din mine, fiindcă tu-mi eşti fericirea.

tu crezi ce vrei…,
eu ştiu că versul plânge
în clipa când găsesc în ochii tăi
iubirea, care nu ne mai ajunge…

sigur că da, ţi-aş şterge depărtarea
şi calendarul l-aş zdrobi cu stele,
aş îngropa oceanul, râul, marea…
de-ai reveni cu bune şi cu rele.