Publicat în amagiri, amintire, aparente, apus, asfintit, broscuta rosie, crud, lacrimi, sinceritate

E prea târziu


Cum poți să-mi spui că mă iubești
Când tu nici măcar nu-mi zâmbești?
Cum poți să scrii aşa ceva?
Chiar nu te doare inima?
Cum poți să minți la infinit?
Nu pot să cred… Da, s-a sfârșit!
De zeci de ori cred că ti-am spus:
„Vreau adevăr”, tu mi-ai răspuns
Că ești sincer și te-am crezut…
Dar ai uitat să fii, și-ai vrut
Să mă lovești adânc și crud.
De astăzi nu mai vreau s-aud
Cât de mare-i iubirea ta…
S-a terminat cu „dragostea”
Nici de scrii de-o mie de ori,
Din miez de noapte până-n zori
N-am să mai cred aşa minciună,
Chiar dacă vei zbura pe Lună
Şi vei veni cu mii de flori
Dintre stele sau dintre nori,
De azi nu ai să-mi mai lipsești.
Nu-mi mai spune că mă iubești!
Fiindcă de acuma chiar o știu,
E prea târziu…e prea târziu.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s