Publicat în adevar, asfintit, floare, flori, lumina, parfum, petale, rasarit, sinceritate, soapte, strop, suferinta, vis, zori

Fir de vis


Lin pe geana dimineții fir de vis se desfășoară,
Timpul curge peste mine, aripa clipei coboară
Peste-a zorilor lumină, palidă, cu o petală
Răsare din întuneric o cupă albă de cală,
E în mâna ta, întinsă către mine, s-o primesc
Mă întreb nedumerită, la schimb eu ce-ți dăruiesc?
*
Te-am refuzat într-o doară, ochii îmi simțeam zâmbind,
Într-o clipă am auzit ușa în urma ta trântind.
Zadarnic am alergat, chiar prin ușa ferecată,
Iar dincolo se-așternea o grădina parfumată.
*
Te-am căutat cu privirea, zorii cruzi mi te răpise,
Seara-mi dăduse-și iubire, acum, ascuns printre vise
Te-ai topit lăsând în urmă parfumul de vis ciudat,
În zori mi-ai adus buchetul, fir de vis adevărat.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s