Publicat în amandoi, bolta, fierbinte, fiori, graba, miscari, raza, sarut, secunda, trup

De pe Marte spre Soare


 

Cu sânii tari ca piatra, cu gura-nfierbântată
Ți-am răspuns la sărutul mai blând ca altă dată,
Buzele-mi tremurau pline de pasiune,
Când m-ai luat pe braţe zburând spre altă lume…


Am închis ochii-o clipă să nu mă rătăcesc
Și-n liniștea nebună să uit să mai zâmbesc,
Învăluiți în ceaţa dorinței disperate
Am uitat că e ziuă și am plutit spre noapte…


Cămașa de pe mine nu știu unde-a rămas
Știu doar că-mi era bine, nu mai aveai nici glas,
Nici o șoaptă cuminte, nu mai puteai rosti
Erai prea ocupat de-acum cu-a mă sorbi.


Cu ochii tăi ca marea-nverzită de dorință,
Supraîncărcat de tandru și de bunăvoință
M-ai lăsat lent pe pat ca pe-un fin bibelou,
M-ai privit o secundă, eram un scump tablou.


Cu palmele-amândouă trupul mi-ai explorat…
Să vibrez sub săruturi deloc n-am încetat,
Mi se-ncordau năvalnic șoldurile arzând,
Sub sărutări fierbinți m-apăsa doar un gând.


Nu era nici o grabă, mă priveai sfidător
Câte-o secundă bună apoi ca un izvor
Curgeau din nou săruturi pe corpu-nfierbântat
Și am zburat spre Marte… amândoi am zburat.


Două trupuri unite, minunea s-a-ntâmplat…
Cu o poftă nebună de tot m-ai dezbrăcat
Mi-ai aruncat pudismul departe-n depărtări
Și-ai reuşit tot trupul să mi-l scalzi în fiori.


Cu-amestecul de raze de pe boltă răpite
Mii de gânduri nebune mi-au tot trecut prin minte
Și-n goana fără număr de mișcări uimitoare
Am zburat amândoi de pe Marte spre Soare…

 

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s