Publicat în adevar, amintiri, dragoste, drama, iubirea, lacrimi, ochii, platonica, zilnic

Platonica iubire


A plouat, eu am stropit, asta chiar nu mai contează,
Am tot șters necontenit, totuși nu se luminează…
Undeva adânc rămâne un suspin prelung de dor
Îl ascund pe altă lume, chiar de mâine-mi spun că zbor
Dar degeaba, în uitare n-am putere să te-alung,
Alung tot ce-mi iese-n cale….de trei zile nu mai plâng
Mai păstrez câteva rânduri din platonica iubire…
Le citesc, le recitesc, sunt doar plină de uimire
Neînțelegând de fapt ce s-a întâmplat cu noi
De ce floarea s-a uscat, de ce-împart totul la doi
De ce doare-aşa de tare când n-a fost nimic prea mult
Doar sărutări și iubire…totuși de ce-aş vrea s-ascult?
Glasul tău lumină-n noapte, steaua mea nemuritoare
Limpede izvor de stele, de ce inima mă doare?

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s