Publicat în adanc, adevar, comoara, deschisa, dragoste, februarie, iubire, luna, ploaie, seara, umbrela, vertical

Eu si tu


Tu, eşti cel din luna scundă…
Eu, cea care-am alergat
Ochii-au vrut să mi te-ascundă,
Ploaia trupul ne-a brăzdat
Prin umbrela larg deschisă,
La sfârşit de lună scurtă,
Era doar o stea aprinsă
Dar nici zahărul din turtă,
Nici fumul dintr-o ţigară
Uitată pe vertical,
Nu-mi va îndulci în seară
Dorul tău cel infernal.
Eu, sunt tot acea fiinţă
Tu, eşti cel nedumerit…
Am adânc pe conştiinţă
Stropi din fumul nejerfit,
Din tutunul neaprins
Cel uitat pe drum de noi…
Te-am purtat, te port în vis,
Am aprins sufletul sloi
Şi-am topit iceberg fierbinte
Dintr-un pol…nord… poate sud…
Mi-ai intrat adânc în minte,
Mi-e dor glasul să-ţi aud,
Să te simt ca-n luna scundă,
Să-ţi discern dorinţa vie,
Ochii tăi, verzi, să-mi cuprindă
Iubirea ta numai mie.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s