Publicat în curaj, iubire, lume, salvator, vesta, voiajor, zambet

În lumea mea


Sătulă de rafale și de șoapte deșarte
Am alergat orbeşte, dar cu mult mai departe
De gelozia vieţii, domnind necontrolată,
Ca o regină hâdă pe față nespălată.
Am lăsat tot în urmă, fără vreun compromis
Efectul ce se curmă, l-am destrămat în vis.

Ne-am judecat în grabă, am cerut ajutor,
Curajul, cât o boabă, a plecat voiajor,
Cu un rucsac în spate, spre un tărâm de vise,
Şi-am nimerit o noapte cu brațele deschise,
Mă-ademenea vopsită cu strălucirea lunii,
Dar luciul şi-l pierdea în miezul săptămânii.

Astăzi alerg pe firul, deja mai elevat,
Să mă ridic cu vesta ce-n taină m-a salvat.
Între bine şi rău cu fruntea sus mă vreau,
Nu trec pe drumul tău, nu rămân și nu stau.
În lumea mea pestriță, iubesc si mă strecor
Cu zâmbetul pe buze, pe aripi de cocor.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s