Publicat în adevar, bici, dragoste, goana, ham, iubire, masina, robot

Iubiţi curat, veţi fi iubiţi!


Aş fi privit în ochii lor,
În ochii animalelor…
Le-aş fi-ntrebat, de-aş fi putut
Să pot spune de la-nceput
Povestea mea, a lui, a ta,
A celui care ieri ofta,
A celei care s-a-necat
În lacrimi fără de păcat…
I-aş fi-ntrebat în zori de zi,
În timp ce le priveam ochii;
În lumea asta, de huzur
Cu toate relele din jur
Ce păreri au, ei, despre „noi”
Oamenii „buni, frumoşi sau goi”?
Despre cei care pot trăi
Fără să ştie a iubi,
Despre cei fără sentimente,
Fără iubire şi regrete,
Fără strop de tremur în glas,
Despre cei mulţi… mulţi au rămas
Cei ce nu au trăit nicicând
Cu un alt sufleţel în gând,
Despre cei ce nu s-au hrănit
Cu-o amintire şi-au rostit
O declaraţie din buze
Numai aşa, să se amuze
Pe seama celor ce n-au cum
Să treacă peste timp oricum…
A celor care ştiu ce-i viaţa
Amestecată cu verdeaţa
Crescută din lacrimi curate,
Dulci, acrişoare sau sărate,
A celor ce-au descoperit
Sentimentul de-a fi iubit
Şi de-a iubi cu o tărie
Cruntă, precum o datorie
Numai de Dumnezeu lăsată
Şi cu sudoare, ferm păstrată.
Aş fi privit în ochii lor,
În ochii sfinţi ai cailor
Şi-aş fi-ntrebat: „-Voi ştiţi cumva
Ce-nseamna oare dragostea?”
Mi-ar fi răspuns într-un târziu
Probabil biciuiţi… nu ştiu,
Sau înhămaţi la o căruţă
Trăgând precum o maşinuţă,
Sau un robot din altă eră…
„-Sunt doar un cal, nu… o himeră,
Iar cei ce dăruiesc iubire
Strălucind într-o fericire
Sunt doar câţiva pe-această lume,
Ce-şi poartă crucea spunând glume,
Eu port povara pe spinare
Rumegând iarbă hrănitoare,
Legat la margine de drum,
Sufletul meu poate e scrum,
Tu, omule ce biciuieşti,
Mă-ntrebi pe mine? tu iubeşti?”
N-am apucat mai mult de-atât
Calul legat să îl ascult,
De teama celor ce goneau
Pe-autostradă şi gândeau
Că sunt bolnavă şi vorbesc
În zadar până răguşesc.
Sunt mulţi ce-aleargă într-o goană
Ce denumesc iubirea „toană”
Dar cei ce ştiu a dărui
Iubire, veşnic, nu o zi,
Biciuiţi peste trup, legaţi
Suntem puţini, însă curaţi.
Voi cei ce încă mai iubiţi
Pe-această lume, huiduiţi
Şi biciuiţi de realişti,
Luptând cu hăţuri, optimişti,
Pe pajiştea înfloritoare,
Veţi mângâia raza de soare,
Nu vă lăsaţi sălbăticiţi!
Iubiţi curat, veţi fi iubiţi!

 

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s