Publicat în cer, dragoste, gheară, iubire, noapte, seara, vis

Forţa iubirii noastre




Te-am amendat, iubite, într-o seară,
Te-apostrofam, în minte, mai mereu
Când m-apăsa pe suflet ca o gheară
Tăcerea ta, lovindu-mă din greu.
*
Te-ameninţam în versuri dezlânate
Că voi uita de tine şi de noi,
Te părăseam în fiecare noapte
Dar zorii ne găseau pe amândoi.
*
Ne picurau iubirea peste lacrimi,
Ochii ni-i deschidea spre răsărit,
Ne demonstra c-avem ascuns în inimi
Un sentiment adânc întipărit.
*
Te dezmierdam în taină câteodată,
Când sufletu-mi urla de al tău dor
Dar, mă trezeam în vis asediată
De glasul tău, de ochii ce-i ador…
*
Te priveam noaptea fără încetare,
Te sărutam în gând şi te mustram,
Te amendam iubite, dar mai tare
Forţa iubirii noastre desluşam.
*
Au încercat mulţi nori să ne doboare,
Fulgere crude cerul ne-au rănit,
Dragostea noastră este mult mai mare
Deşi mulţi încă nu s-au lămurit.
*

 

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s