Publicat în calm, esenta, glas, neliniste, noapte, putere, stele

Marea neliniştei



Aştern pe-un bob de grâu, un lan,
Pe-o stea, întregul Univers,
În criv
ăţ crud, paşnic elan,
Toată durerea mea, în vers.
Sorb pulbere de stele vagi
Pe-o cetină de dor stufos,
Îndes clipele în desagi
Să-mi asfaltez visul pufos
Cristalizând veşnica noapte
Cu ochii tăi copilăroşi.

Pierzându-mi glasul dintre şoapte
Rătăcesc printre nori vâscoşi,
Parfumaţi cu albe esenţe,
Plini de candoare, limitând
Marea neliniştei absenţe.
Născut
ă-n calmul, creionând
Surplus de stele prinse-n noaptea
Fără putere de tăgadă,
Să lumin
ăm neclaritatea
Ce nimeni n-are timp s-o vadă.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s