Publicat în dreptate, lacrimi, nedreptate, nori, pamant, suflet, viata

Sunt nor din lacrimi şi suspine


Singură-n lumea asta mare,
Doar două mâini, două picioare…
Singură-n lumea asta mare,
Nu mai ştiu cum să-mi cer iertare,
Cuvintele nu-mi mai găsesc
Printre suspine scriu, firesc…
M-au copleşit atâtea rele,
Atâtea farduri şi vopsele…
Un strop de suflet am, atât!
Mii de lacrimi îmi stau în gât,
Sufletul chiar mi-este sătul…
Totuşi nu pot să strig: destul!!!
Cum să pretind c-aş fi frumoasă
Când port pe mine-o haină groasă
Şi mă citeşti din depărtare…?
Cum aş putea? Plâng, fiindcă doare!
Cum să pretind că aş fi „bună”
Când nu se mai feresc să-mi spună
Lozinca: „de eşti bun, eşti prost!”
De ce? de ce? are vreun rost
Să tot pretindem că avem
Teamă de Domnul cel Suprem
Şi de fapt asta doar… minţim…???
În jurul cozii ne-nvârtim,
Ne închinăm şi ne rugăm
Dar, de fapt doar ne… lăudăm.
Făţărnicia e mereu
Mult mai presus de Dumnezeu???
De câte ori pe zi rosteşti:
„Când bine faci, bine găseşti!”?
De ce? de cine să asculţi?
De cei nepăsători şi mulţi?
De cei perverşi? de cei avari?
De cei ce râd de voluntari
C-un strop de suflet mai curat?
Ce mai e fals şi-adevărat???
De ce-aş avea în suflet gheaţă
Când am de trăit doar o viaţă?
„Iar a fi om e lucru mare”
De când mă ştiu îmi cer iertare
Şi pentru… aerul furat.
Dac-a iubi e un păcat…
Din suflet o mărturisesc,
Off!!! Doamne!!! eu păcătuiesc
Cu zâmbetul pe buze chiar,
Cu sufletul mereu pe jar
Iubesc tot ceea ce e pur şi fin…
Chiar dacă am viaţa un chin
Iubesc curajul şi dreptatea!
Iubesc căldura, libertatea
De a-mi alege eu cuvântul
Până mă vă-nghiţi pământul,
De lozinci chiar m-am săturat
Vreau să trăiesc adevărat!
M-am săturat de firi meschine!
Sunt nor din lacrimi şi suspine,
Singură-n lumea asta mare…
Dar vă iubesc pe fiecare
Câte un strop… sau cât o viaţă
Chiar dacă-mi curg lacrimi pe faţă
E doar din vina mea, o ştiu…
De-aş avea sufletul pustiu
N-aş mai fi „proastă să fac bine”,
Nu mi-ar păsa nicicând de tine,
Aş culege lauri mereu
Fără teama de Dumnezeu.
Nu pot avea sufletul sloi!
De-aceea tot mă rog de voi
Să-mi dăruiţi sfântă iertare,
Fiindcă exist şi-adânc mă doare!

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s