Publicat în clipa, Dana, Dumnezeu, lacrimi, moarte, nori, rugaciune, sevalet, sipot, viata

Iar am obosit


În noapte, iar am obosit
Luptând cu morile de vânt,
În zori de zi n-am desluşit
Nici cine-am fost, nici de ce sunt…?!?
Tu, Doamne!!! Care ne creezi,
De ce îmi dai, încă mai pot?
De ce nu mă opreşti, s-aşezi
Lacrimile ce vin şipot,
În valuri frânte, deşirate
Pe şevaletul adormit,
Să le trimiţi etern, departe…
Să-mi fie chinul întocmit
Dintr-o petală, chiar uscată,
Fără arome sau splendori,
Să fie sinceră, curată
Din şevaletul fără nori,
Să numai lăcrimez vreodată.
Tu, Doamne!!! Eşti mereu aici,
Fii lângă mine-n astă seară,
Fă-mi lacrimile-un pic mai mici
Cu strop de miere-n viaţa-amară!
Îndură-te Doamne, te rog!
Am obosit enorm, de drum!
Această viaţă-ţi dau zălog
De-mi dai un zâmbet cald, acum.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s