Publicat în amurg, Dana, Dana Pătraşcu, flori, furtună, labirint, pierduta, racnet, rouă, secunda, stil

Treptele secundei


Am coborât năvalnic în grota vieţii crude,
Spărgând ferestre-n răcnet, am imortalizat
Secvenţele durerii, l-am implorat pe Jude,
Sufletu-n mine zace rebel carbonizat…

Am licărit o clipă sub tăceri mormântale,
Sorbind cu linguriţa din zorii următori,
Mi-am implorat fiinţa să se ridice-agale
Dar rădăcina-mi piere sub caldele ninsori.

Am ridicat o geană punând semn între file,
Cu braţul drept pictez câte un vers pitic
Deşi în labirintul de mii şi mii de mile
Mă răscolesc furtuni în stil acrobatic,

Deşir surâs minuscul săpând adânc în noapte
Legenda dimineţii-n amurgul avansat,
Împletesc flori din roua pierdută printre şoapte
Urcând treapta secundei ce m-a încătuşat.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s