Publicat în alee, bucurie, Dana, Dana Pătraşcu, Dumnezeu, lacrimi, nepoti, piept, poezie, soare, trup

Aştept


Lacrimile mi-au ars obrazul,
Nu-i ceva nou, nici ceva vechi,
Numai aşa-mi îngrop necazul,
Le tot revărs, perechi, perechi,
Suspinele mi-au secat viaţa,
Durerea m-a îngenunchiat,
Am trăit numai cu speranţa
Că Dumnezeu nu m-a uitat,
Că va avea şi pentru mine
O zi, o zi din viaţa mea, măcar
Când lacrimile cristaline
Nu vor mai curge în zadar,
O linişte mă va putrunde
În trupu-mi, de griji, ostenit,
Iar fericirea ce se-ascunde
Se va întoarce, în sfârşit.
Voi uita străzile pe care
Cu lacrimi multe le-am stropit
Şi voi păşi pe-alei cu soare
Cu sufletul reîntinerit.
Voi învăţa ce-i bucuria
De-a legăna nepoţi la piept,
De-ai adormi cu poezia
Ce-o voi aşterne-n timp ce-aştept.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s