Publicat în crang, Dana, Dana Pătraşcu, Dumnezeu, eu, frunze, lume, munte, rautate, seara, stele

Uneori




Uneori, m-aş duce-n crâng

Să-mi pot găsi liniştea,

Să uit tot, să nu mai plâng

Printre lumea asta rea!

Să-ntreb frunzele, pe ramuri,

Şi crenguţele plăpânde,

Când le rupe vântu-n valuri…

Şi-ele se ascund? Pe unde?

Să m-afund şi eu cu ele

Pentru-n timp, nu pentr-o viaţă,

Doar cu lacrimile mele

Să mă trezesc dimineaţă

Şi cu ele să-aţipesc,

Să mă spăl de-atâta ură,

Să reînvăţ să mă iubesc

Mai mult, nu cu-o firimitură

Din ce am, să mă hrănesc.

Să devin şi eu firavă,

Cum sunt unele femei,

Să n-ascund că sunt bolnavă,

În urma anilor grei…

Să devin altă persoană,

Cu-o mască impunătoare,

Dulce, precum o bomboană

Dar, de fapt otrăvitoare…

Uneori, ca-n astă seară

M-aş ascunde-n noaptea grea

Să fug de lumea de-afară,

Să n-aud de nimenea…

M-aş ascunde sus pe-un munte

Să fiu doar cu Dumnezeu,

Numai El să mă înfrunte,

Dar să-mi lase eul meu.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s