Doar mirajul piere-n vânt
Precum stelele în zori,
Ele, ca şi-al meu cuvânt,
Repetat de-atâtea ori,
Prind viaţă, se înfiripă
Sub stropi de rouă divină,
Dar în fiecare clipă
Recunosc că-i a mea vină,
Doar eu îi dărui minute
Doar eu îi dau importanţă,
Chiar dacă eşti sus pe munte
Recunosc că-n a mea viaţă,
Dorul tău nu-i doar o toană,
Nu-i doar vorbă azvârlită
Din vocală sau consoană…
Ca o stea rostogolită
Dorul tău m-apăsa-n noapte,
Dorul tău nu-i o părere
E cruda realitate
Consumată în tăcere.
Orice-aş face sau aş spune
La lumina stelelor
Nimic din această lume
Nu-mi va topi al tău dor!
Stropi din Sufletul meu 