Publicat în cer, clipe, curcubeu, cuvinte, Dana, Dana Pătraşcu, iubirea, sarut, spini, trandafir

Îmblânzirea



Din grădină mea cu vise,
Trandafirul s-a trezit,
Petalele-i erau scrise,
Versul era îmblânzit,
Totul strălucea în soare,
Ca-ntr-o lume fermecată.
Pe o rază de splendoare,
Visam pentru prima dat
ă.

Am alungat ultim spin,
A rămas numai candoarea
Crenguţelor de măslin,
Clipele nemărginite
Înmiresmând toată marea
De cuvinte nerostite.

Am plutit iscălind norii,
Am zburat pe-aripi de stele
Şi-n pofida disperării,
Cerul plin de acuarele
A repictat curcubeul
Într-o clipă, doar atât,
Mi-ai redescoperit eul
Şi-al petalelor sărut.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s