Publicat în batranete, copii, Dana, Dana Pătraşcu, lacrimi, liniste, parinti, pretentii, rasfat, suspine

Urmașule…


Tu n-ai să ştii niciodată
De ce-am ochii uzi şi reci,
Inima îndurerată,
Deşi mereu mă judeci.

Oricâte ţi-aş explica
Nu ai cum să mă-nţelegi,
Eu puteam doar exista,
Tu ai şansa să alegi.

Ca şi tine-n seri de vară,
Mă visam cândva pe-o stea,
Nu am crezut c-o să doară
Din zori, viaţa asta grea.

Nu ai cum, nici nu-ţi pretind
Să simţi ceea ce-am trăit,
Totuşi, ca şi tine tind
Spre albastrul infinit.

Ca şi tine-n seri ploioase
Poate mă credeam o floare,
Însă visele frumoase
Nu au vrut să mă-nconjoare.

Ca şi tine-mi doream clipa
S-o trăiesc din plin, mereu,
Însă mi-am pansat aripa
Din mila lui Dumnezeu.

Pentru-a dărui suspine
Mult efort nu-i necesar,
Însă pentru a face-un bine
E nevoie de mult har.

Nu cer trudă, nici sudoare,
Nu-mi doresc să fiu povară,
Deşi sufletul mă doare,
Nu-mi doresc nicio comoară.

Nu cer să fiu răsfăţată,
Nu am sufletul avar,
Liniştea mult aşteptată
Ar fi mult visatul dar.

Nu îţi cer să mă urmezi,
Nici în lume nu te-alung,
Te implor să îmi urezi
Doar atât: să nu mai plâng.

 

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s