Publicat în amintiri, Dana Pătraşcu, durere, lacrimi, ratacire, suspine

Zbucium


Pe oceanul de tăcere
Se varsă ca o cascadă,
Fără dig sau bariere,
Fără zgomotul din stradă,
Mantie neagră şi lungă,
Otrăvind meticuloasă,
Încercând să mă ajungă
Ca o plapumă hidoasă.

Mii de vrejuri, spre călcâie
Cresc, spărând să mă doboare,
În urmă să mai rămâie
Doar flacări ucigătoare.
Scântei crude vin din spate,
Pârjolind puful plăpând
Al viselor îngheţate,
De durere, spumegând,

Mă inundă-n suflet gerul,
Clipe crunte mă străpung
Dar, voi învinge misterul,
Săgeţile să le-alung.
Voi răstigni răutate,
Nepăsare şi durere,
Adăpostind bunătate
În suflet cu mângâiere.

La trena unei comete
Aş coase cruda durere,
S-alerge printre planete,
S-o transform în adiere.
Aş culege dintre stele
Şoapte pline de candoare,
Să pot dărui cu ele
Dragoste nepieritoare.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s