Publicat în Dana Pătraşcu

Raționament


Cum să îți pretind lumina
Nopților ce-n jar unești,
Îngropând și rădăcina
Clipelor ce dăruiești?

Cum să-ți pretind mângâiere
Când tu n-ai nimic de spus
Și-n imensa ta tăcere
Toate stelele-au apus?

Cum să îți pretind iubire
Când suspinul îl strivești,
Sub coperți de amăgire
Dintr-o carte cu povești?

Cum să îți pretind tăcere
Când ecoul tău răsună
Ca un clopot, ce-n durere
Se dizolvă și se-adună?

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s