Publicat în Dana Pătraşcu

Pași


Sunt un ulcior plin cu sfială
Privit de-atâția curioși,
Cu lacrimi modelez cerneală
În pași mici, dar ambițioși.

Sunt un copac, de fulger, ros
Și de furtuni năucitoare,
În lumea întoarsă pe dos
Dau tihnă pletelor din soare.

Sunt fir de iarbă zgribulită
Sub roua ochilor tăi verzi,
Izvor de șoaptă, plăsmuită
În noaptea-n care mă dezmierzi.

Sunt coală albă de hârtie,
Sub glasul tău mă împletesc
Îngemănând doar poezie,
Să-ți demonstrez cât te iubesc!

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s