Publicat în Dana Pătraşcu

Sub cascade provocate



Vreau să zbor, să zbor departe
De tot omul ce lovește,
Să dau foc la semn de carte,
Să mă comport nebunește.

Vreau să zbor, să zbor spre stele,
Să-mi găsesc liniștea sfântă
Între paginile mele
Să-mi aud versul cum cântă.

Vreau să zbor, să zbor odată
Cum n-am mai zburat nicicând,
Să-mi ascund iubirea toată
Dintre lacrimi, izvorând.

Vreau să zbor, să zbor pe creste
Să nu mai aud minciuni,
Printre clipele celeste
Să-întâlnesc doar oameni buni.

Vreau să zbor, cu-aripa frântă
Și cu rănile enorme,
S-aud dragostea cum cântă
În cupele-i uniforme.

Vreau să zbor, în adâncime
Să vărs norii-n picătură,
Să șterg rănile din mine,
Să pun dragostea pe ură.

Vreau să zbor pe culmi alpine
Singură-n pustietate
Să nu mai aud de-un bine
Ce se uită peste noapte.

Vreau să zbor atât de sus,
Lacrima să nu-mi zărești
Nici în zori, nici în apus,
Nici în oglindiri lumești.

Vreau să zbor, pe norii mei
Doar în ei mă pot încrede
Să uit anii ăștia grei
Și-ochii tăi, fior de verde.

Vreau să zbor, dintre puhoaie
De necazuri și durere,
S-opresc lacrimi în șuvoaie
Și să zbor, să-aud tăcere.

Vreau să zbor de lângă tine,
Să fii mult mai fericit,
Să strivesc sufletu-n mine,
Uitând ce mult te-am iubit.

Vreau să zbor, să uit cuvinte
Ce mi le-ai lovit de gheaţă,
Să privesc doar înainte
Făr-a-mi mai păsa de viaţă.

Vreau să zbor, să uit că ieri
Am zâmbit la pieptul tău,
Iar astăzi, printre dureri
Zbor, urlând din hău în hău.

Vreau să zbor, secând cascada
Pe care-o provoci mereu,
Să uit iarna și zăpada,
Să fiu doar cu Dumnezeu.

Vreau să zbor, să poți zâmbi,
În blestem să nu mai zac
Probabil cât voi trăi…
Vreau să zbor, ce pot să fac?

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s