Publicat în Dana Pătraşcu

Tăcerea care zbiară



Sunt o frunză fără crâng,
Fără cel ce mă iubește,
Aripile mi se frâng,
Versul mi se încâlcește.

Sunt vântul ce se-ntețește
Fără glasul lui divin,
Fără cel ce mă iubește
Sunt un cer cu lacrimi plin.

Sunt tăcerea care zbiară
Din rărunchii pieptului,
Fără de a mea comoară
Sunt doar pana corbului.

Sunt istoria durerii
Fără leac pe-acest pământ,
Sunt strigătul disperării
Și tăcerea din mormânt.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s