Publicat în Dana Pătraşcu

Șase sute de poeme


Iubirea mea nu umple cupe,
Nu se-mpletește din desfrâu,
În sentimente vii erupe
Și curge lin ca un pârâu.

Iubirea mea nu-i de vânzare
Prin mii de chioșcuri afișată,
Iubirea mea e doar o floare
Cu sentimente parfumată.

Iubirea mea a luat ființă
Din lacrimi multe și suspine,
A izbutit doar din credință
Să ardă-n culmile alpine.

Iubirea mea-i flacără vie
Hrănită cu lacrimi de dor,
Curcubeu fără colivie
Crescut pe culmea norilor.

Iubirea ta este lumina
Și zâmbetul de dimineață,
Învesmântată-n ea, grădina
Alungă orice fir de ceaţă.

Iubirea ta este splendoarea
Ce-mi dă putere să trăiesc,
Să strig cu toată disperarea,
Iubirea mea, eu te iubesc!

Iubirea noastră, stâncă-n vreme
Aici va sta, drept mărturie
În şase sute de poeme
Din suflet, dedicate ție.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s