Publicat în Dana Pătraşcu

Puterea stă în tine


În viaţa asta multe mi-a fost dat să trăiesc,
Am dăruit iubire, cât n-am să îndrăznesc
Să cer vreodată lumii, orice s-ar întâmpla
Chiar dacă voi rămâne norii a-i contempla
Fără să am deasupra țigla – acoperiș,
N-am să calc pe cadavre, nici măcar pe furiș.
Voi spune adevărul oricât ar fi crud,
Deși nu am pretenții vreodată să-l aud.
Am învățat că viaţa nu e nici rea nici bună,
E scurtă precum drumul soarelui pân’ la lună,
Te naști de dimineață și-adormi în miez de noapte,
Iar pe la amiază culegi fructele coapte.
Te naști gândind că zorii seninu-ți vor aduce,
Dar între timp constați că sarea e mai dulce,
Că fructul te lovește cum nu ai fi visat,
N-ai timp să te întrebi dacă i-adevărat
Ceea ce se întâmplă, timpul se scurge iute
În zadar curg cascade, sunt doar lacrimi pierdute.
Iubește și dușmanul, ăsta e sfatul meu,
De vrei să te iubească de-a pururi Dumnezeu!
N-ai voie să decazi, de-ai fost dezamăgit,
Ridică-te și luptă, nimic nu s-a sfârșit!
Agață-te de frunze, chiar de un fir de iarbă,
Nu te vor ajuta lacrimile din barbă,
Se-nserează devreme și nu ai apucat
Nici măcar să zâmbești, deși ai tot sperat,
Lacrimile în miere, poți transforma doar tu,
Alungă norii negrii, nu-ți pierde cumpătu’
Nu ești singur pe lume, Dumnezeu te iubește
Puterea stă în tine,  spre cer, te rog, privește!
Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s