Publicat în Dana Pătraşcu

Biruință


Nici nu mai știu cât plângea luna
În seara când m-ai anunțat
Că vei pleca, visam întruna
Că de fapt m-ai amenințat
Așa, doar din obișnuintă,
Cum mai faci tu de obicei
Când urci pe stânci cu biruință
Dar, ai plecat din ochii mei.

Nici nu mai știu ce-am spus atunci,
Știu sigur că n-am mai gândit,
N-am întrebat unde te duci,
Știam că nu m-ai părăsit
Dar, mă durea așa de tare…
Nu ai cum să-ți imaginezi,
De ce acum, și de ce oare,
Rămân fără ochii tăi verzi?

Nici n-ai să știi cât am luptat,
În lacrimi să nu izbucnesc,
Să nu mă simți, când ai plecat,
Am îngânat doar, te iubesc!
Acum, când te întorci, iubite,
Stelele-n jurul meu sclipesc,
Și totuși, mai mult ca-înainte
Să pleci, îți jur că te iubesc!

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s