Zâmbeşte, dragul meu!


Când eşti lovit de-o floare
Şi mângâiat de-un spin,
Când adevărul moare
Sub tone de venin,
Când viaţa te loveşte
Cum n-ai visat vreodată,
Nu te-ntrista, zâmbeşte
Pentru întâia dată!

Când aripa plăpândă
Din suflet ţi-a fost smulsă,
Tristeţea îţi inundă
Inima prea pătrunsă,
Când soarele-ţi şopteşte
În zadar vorbe dulci,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Nu are rost să plângi!

Când dorul te doboară
Cu gheara lui de foc,
Când scumpa ta comoară
Te-a transformat în joc,
Când lacrima sporeşte
Cum n-ai fi meritat,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Eşti binecuvântat!

Când cerul te apasă
Pe piept, cu-a lui culoare,
Când simţi inima arsă
Şi sufletul te doare,
Când crezi că nu mai ai
Pe lume, vreo putere,
Nu te-ntrista, zâmbeşte,
Iubirea e-o avere!

Când lacrima se zbate
Din suflet să ţâşnească,
Când te ascunzi în noapte
Să nu te mai privească
Nici luna întunecată,
Nici blândul curcubeu,
Zâmbeşte încă-odată!
Zâmbeşte, dragul meu!

 

Să pornim… înspre lumină!


Intră! Uşa e deschisă,
De-un timp aşa a rămas,
Nici fereastra nu-i închisă
De o luna sau… de un ceas !?! 

Poate că nici nu-mi mai pasă
De lacăte sau zăbrele,
Ce-am în suflet, am pe masă,
Am şi-n lacrimile mele.

Intră, uşa e deschisă,
Uitată de-un trecător
Dar n-am să mă las învinsă
De veninul şerpilor.

Poate am de dăruit
Munţi de suflet şi iubire,
Nimic nu m-a biruit,
Nicio boabă de-amăgire.

Intră, uşa e deschisă,
Candela încă suspină,
De-ţi doreşti s-o ţii aprinsă,
Să pornim… înspre lumină!

O amăgire


Nu-mi mai răspunde la scrisori,
Te rog, nu le mai lua în seamă
Şi-aşa îţi scriu, de-aici din nori,
Unde-am uitat şi cum mă cheamă.
.
Nu-mi mai răspunde la cuvinte,
E prea târziu să spui ceva,
Deşi inima mea nu minte,
Azi nu mai cred în vorba ta.
.
Nu-mi mai răspunde la-ntrebări,
Am aflat tot ce-am vrut să ştiu
În ochii tăi înşelători.
Răspunsul vine prea târziu.
.
Nu-mi mai răstălmăci cuvântul
Şi nu mă mai învinui
Aşa cum foloseşte vântul
Frunzele, pentru-a le jertfi..
.

Nu-mi mai izbi cu-a ta răceală
Sufletul şi aşa rănit,
Nu pot lăsa pagina goală,
Doar ştii cât de mult te-am iubit.

.

Nu-mi pot permite să descopăr
Prea repede c-ai fost un truc,
În mantii gri să te acopăr
Şi-n lumea largă să mă duc.

Nu-mi pot opri inima proastă
Să bată, doar dintr-o dorinţă
Chiar dac-acum iubirea noastră
Se iroseşte-n nefiinţă.

Nu-mi pot lua sufletu-n pungă,
Nici inima în buzunar,
Ochii nu-i pot oprii să plângă
Deşi se topesc în zadar.

Nu pot închide-n scrinul rece
Întreg buchetul de-amintiri,
În lacrimi eu nu pot petrece,
Nu sunt buchet de trandafiri.

Nu pot să sfărâm în picioare
Inegalabila iubire
Dar nu-mi răspunde la-ntrebare,
Tot ce rosteşti e-o amăgire.

Din vis în vise


Mă cert cu tine de trei seri
Pentru ceva ce n-am făcut,
Doamne, şi cât aş vrea să-mi ceri
Două cuvinte şi-un sărut!

Mă cert cu tine de trei nopţi
Din vis în vise, până-n zori
Deşi, de multe ori adopţi
Rol negativ, n-am fost actori.

În ochi ni s-a citit iubirea,
Munţii prin noi s-au consacrat,
Marea, oceanul, nemurirea
Doar pentru noi s-au inventat.

Însângeraţi ne-am clădit visul
Şi-n pagini verzi l-am creionat,
Acum, răcneşte manuscrisul
Pe raftul cel abandonat.

Mă cert cu tine când în joacă,
Când serios şi-n lacrimi pier,
Doamne, şi cât aş vrea să-mi tacă
Inima, dragoste să-ţi cer…

Mă cert cu tine de doi ani,
Ne împacăm, ca doi copii
Timizi, romantici, năzdravăni,
Doamne, şi ce mult te-aş iubi!

Mă cert cu tine câteodată
Fiindcă nu vrei să înţelegi
Că te pot iubi viaţa toată
Chiar dacă alt drum ai s-alegi.

Înlăcrimată-mi cert fiinţa
Prea se complace-n lacrimi zeci
Şi nu alungă suferinţa
Din visul meu grabnic să pleci.

Între arşiţă şi ger


 

 Printre clipe şi secunde,
Între arşiţă şi ger,
Îmi strecor pasul pe unde
N-a trecut nici-un mister.

S-a oprit în palma mea,
S-a rostogolit uşor
Şi-a zburat spre altă stea,
Ca un simplu luptător.

Printre degete s-a scurs
Ca o apă curgătoare
Deşi, zilnic a parcurs
Drum de la pământ la soare.

S-a oprit pentru-o secundă
Ochii verzi să îi privesc,
Iar de-atunci lumea inundă
Sub cerul dumnezeiesc.

Între arşiţă şi ger,
Plantă de ecuator,
Port în suflet un mister
Ca un simplu muritor.

S-a-ncercat de-atâtea ori
Dezgroparea lui forţată
Dar, l-am ascuns după nori
Să-l pot păstra viaţa toată.

Între arşiţă şi gheaţă,
Plantă de ecuator,
Am descoperit în viaţă
Lacrimile arse-n dor.

De-aş descoperi şi taina
Ascunsă în ochii verzi,
Aş arunca-n flăcări haina
Ce-o port doar să nu mă vezi.

S-a oprit secunda vidă
Între arşiţă şi ger,
Ziua e mult prea toridă
Să-ţi dezvălui vreun mister.

Îmi strecor pasul grăbit
Într-o lume îngheţată
Sperând că eşti fericit
Să pot fi şi eu… vreodată.

Am încercat


Am încercat să-ţi sărut pasul
Pe-aleea-n care ne-am plimbat,
Am încercat să-ţi ascult glasul
În nopţi târzii când te-am visat.
                                                                      .
Am încercat chiar să-ţi explic
De-a fir-a-păr într-o scrisoare,
Dar m-am retras repede-n plic
Nevrând să ştii ce mult mă doare.

Am încercat să-ţi spun odată
Ce mult regret că te-am rănit,
Însă m-ai fi crezut ciudată
Şi sufletul mi-am oropsit.

Am încercat să-mi spun că totul
S-a terminat din aceea seară,
Că nicicând n-ai să faci efortul
Să mă săruţi pe inimioară.

Am încercat, dar al meu frate
M-a sfătuit să îndrăznesc
Să-ţi caut paşii, şi într-o noapte
Am reuşit să te găsesc.

Acum încerc, sub cerul vieţii,
Să repornesc ce-am înfrânat
Să îţi alung urma tristeţii
În care ieri te-am cufundat.

M-am înşelat, de-atunci ştiai,
Azi ai tot dreptul să loveşti
Sau dragoste pură să-mi dai…
Cum doar în vise mai găseşti.

Jungla grădinii


Caut coala de hârtie
Să mă oglindesc în ea,
Alungând din poezie
Zbuciumul şi vremea rea.
.
Visele le dau de-a dura
Pe nisipu-nfierbântat,
Să adun coloratura
Pe stropul mereu blamat.

Strâng din geană răsăritul,
Îl pudrez cu praf stelar,
Forţând astfel infinitul
Să-mi strângă clipe-n pahar.

Le vărs una câte una
Tremurânde, transparente,
Până când răsare luna
Cu ploi de stele-abundente.

Mi-aş clăti sufletu-n mare,
Inima-n oceane-albastre,
Din paharul cu uitare
Să beau ciobul unei glastre.

Glastră plină de lalele,
Peste ani şi ani de-a valma,
Rătăcită printre stele,
Încă îmi mai umple palma.

Încă picură-n peniţă
Cuvintele asortate
Cu iubire şi credinţă,
Ce mă întregesc în noapte.

Trecutul nu-mi aparţine,
Viitorul încolţeşte,
Are încredere în mine
Şi pe pagină sporeşte.

Eu m-ascund după petale
Încercând să par firavă,
Dar revine-n a mea cale
Cu albi trandafiri pe tavă.

Spinii se-nmulţesc năvalnic
Într-un soi de mahmureală,
Dansul lor, duhnesc sălbatic
În oglinda anormală.

Stropii curg, să limpezească
Strigătul asurzitor,
Din cascada lor să nască
Drumul unui trecător.

Vasul plin de vorbe goale
Ieri a naufragiat,
Ruginind totul în cale,
Oglinzile-a devorat.

Puritatea apei dure
Care se credea externă
S-a ales cu o pădure
Pictată-n stropi din cisternă.

Jungla e mult mai departe
Decât regnul animal,
Misticismul apei moarte
Se îneacă triumfal.

Dacă n-ai curaj să-mi bucuri
Ochii, cu-a ta transparenţă,
Caută ceru-n adâncuri,
Oceanul în imprudenţă.

Eu rescriu drumul iubirii,
Pe-un ocean mă oglindesc
Laleaua o dau zidirii,
Jungla deasă-o părăsesc.