Publicat în Dana Pătraşcu

Fără cuvinte


Mă gândeam să-ţi spun în şoaptă
Că mi-e dor de gura ta,
Am tăcut, am fost nedreaptă
Crezând că vei riposta…

Am simţit că-n astă lume
Visele nu s-au sfârşit,
Că numai al tău prenume
Pot rosti… la infinit.

Mă gândeam să-ţi spun că zorii
S-au înseninat de când
N-au de ce să plângă norii
Fiindcă te păstrez în gând.

Am simţit că-n noaptea crudă
Doar tu mă poţi alina,
Universul vreau s-audă
Cum îmi bate inima.

Mă gândeam să-ţi tălmăcesc
Fără noimă, o poveste,
Să-ţi îndrug vreun mit regesc
Cu a fost, dar nu mai este.

Am simţit că al tău glas
Mă va face să vibrez,
De aceea ceas de ceas
Te-ascult, să mă-nviorez.

Mă gândeam că-i vorbă goală
Aruncată la-ntâmplare…!?!

Nu-i deloc o abureală,
Simt că-ţi datorez o floare.

De cuvinte fără număr
Zadarnic mă folosesc.
Simt că de-acum pe-al tău umăr
Voi putea să m-odihnesc.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s