Publicat în Dana Pătraşcu

Când am fost



Când lumina se va stinge
Peste paginile mele,
Aripile vor învinge
Şi-am să zbor sus, sus, la stele
Să le-aşez cu-ndemânarea
Unui fin ceasornicar,
Aşa cum visează marea
Să încapă în pahar,

Când luceafărul va pune
Stelele din loc în loc
Şi-ntre ele voi compune
Vise prinse de mijloc,
Le voi pudra cu speranţa
Rătăcită pe pământ,
Dăruindu-le vacanţa,
Vei realiza că… sunt.

Mă vei caută prin noapte,
Prin apusul trecător,
Dar voi fi sus, sus, departe
Fără lacrimă şi dor.
Voi îmbrăţişa izbânda
De a-ţi dărui balsam
Din iubire, şi dobânda
Poemelor, gram cu gram.

Când lumina se va stinge
Ca-ntr-o sală de spectacol
Şi din când în când va ninge
Cu vers alb, ca prin miracol
Îţi vei aminti de mine
Ca de-o… lacrimă pierdută
Dintr-un imens dor de tine,
Din iubire concepută.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un comentariu