Publicat în Dana Pătraşcu

Mult prea mult


Sunt prea mic să-ţi răpesc timpul,
Prea mare să nu-nţeleg
Cum se schimbă anotimpul
Şi ce haine să-mi aleg.
.
Sunt prea scund să-mi arunc ochii
Ce zăresc atâta soare,
Unde se înalță plopii,
Peste-oceane de culoare.

Sunt prea darnic s-ascund visul,
Prea zgârcit să-mi vând trecutul
Parcurgându-mi așa zisul
Zbor, ce-atinge absolutul.

Sunt prea orb să-aud chemarea
Porților ce se deschid
Doar odată, când uitarea,
Vrând – nevrând produce vid.

Sunt prea treaz să nu-ţi duc lipsa
Ce-apasă inconștient,
Ca şi când numai pedeapsa
Este-al meu abonament.

Sunt prea slab să pot susține
Clipele îndurerate,
Mă topesc în dor de tine,
Zi de zi, noapte de noapte.

Sunt aici, în pragul casei
Așteptând să-mi înțelegi
Lacrima din podul palmei
Ce se scurge fără legi.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s