Să nu mă cauţi prea târziu!


Să nu mă cauţi când prea lesne
adie vântul deşucheat
frunzele toamnelor aceste,
să nu mă cauţi, c-am plecat.

Să nu mă cauţi când fiorul
a încetat să mai tresară,
la colţul unde zăcea dorul,
să nu mă cauţi, e prea seară.

Să nu te-ntorci pentru-o secundă
din al tău drum, să te măsori
cu stelele ce stau la pândă
când cerul doarme peste nori.

Acum când încă se discerne
firave urme de călcâi,
când naşterea clipei eterne
se zbate-n mine, mai rămâi…

Acum când soarele împarte
lumina binefăcătoare,
iubeşte-mă până departe,
nu m-alunga ca pe-o ninsoare.

E timpul să mă-ntorc o clipă
în veacul scurs al zorilor,
să pansez fluturi cu-o aripă
şi îngeri trişti, zdrobiţi de dor.