Îmi stă în piept o lacrimă


Păstrez adânc o lacrimă, de-o vreme,
nici  nu mai știu de când şi pentru când,
știu numai că de dor sufletu-mi geme
şi mă trezesc în noapte suspinând.

Ştiu c-ai plecat cu toate ale mele
şi-ai să te-ntorci atunci când vei putea
să descifrezi ce stă sculptat în stele
şi-n versul meu ce-aduce dragostea.

În piept îmi stă o lacrimă de-o vară,
adânc înfiptă de tăcerea ta,
știu sigur clipa când o să răsară,
exact atunci când te voi revedea.

Din ea îmi împletesc averi, de-o vreme,
nici nu mai știu de câte ori pe zi
te strig şi te acopăr cu poeme
din care mă hrănesc pentru-a trăi.

Uneori vin miniaturi din lumea crudă
şi mă lovesc cum n-am visat vreodată,
sperând că sunt numai o biată dudă
şi voi pieri sub talpă lor crăpată.

Amarnic se înșală orice boare
crezând că în venin mă vor topi,
sunt lacrimă, dar sunt ruptă din soare
şi-n lacrimi versul cald pot contopi.

Îmi stă în piept o lacrimă, de-o viaţă,
nici n-o împart cu cei ce nu iubesc
fiindcă n-au cum, sufletul lor de gheaţă
mi-au dat mereu curaj să reuşesc.