Publicat în Dana Pătraşcu

De vei veni…


 

 

 

 

De vei veni, după un an de zile,
să-mi spui că nu mai e nimic din tot ce-a fost,
c-am răstignit zadarnic peste file
tot ce-am simțit, cu rost sau fără rost…
.
De vei veni, cu toamna-n buzunare,
să-mi spui că frunzele-au căzut din ignoranţă,
că n-ai simţit că sufletul mă doare
şi că-ţi doreşti mai lesne o vacanţă…
.

De vei veni, cu lacrima pe buze,
să-mi pui în cârcă saci cu frunze moarte,
tăiate pentru gurile confuze,
să-mi spui că doi la unu nu se-mparte…

De vei veni după atâta vreme
uimindu-te, din nou, că sunt ce-am fost,
că doar de dorul tău sufletu-mi geme
şi fără tine toamna n-are rost…

Mai bine fugi, izbeşte-mi norii-n plete,
îneacă-mi sufletul, prea răbdător,
în val de lacrimi, care să mă-mbete,
să uit de tine şi de al tău dor.

De vei veni, din toamnă-n astă toamnă
să-mi spulberi printre frunze ruginii
iubirea, ce pe ruguri mă condamnă
să ard, zadarnic…, fugi, nu mai veni!

 

 

 

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s