Între noi doar un sărut


„Cum să păşesc pe creste?”
Mereu m-am întrebat,
în vremurile-aceste,
cum să zâmbesc curat?

Cum să îngrop trecutul,
când lacrimile ard,
când cerul, aşternutul
sunt goale? Ce hazard…!!!

Cum să închid cutia
cu litere de-o şchioapă,
să împăturesc hârtia?
Lacrima mea nu-i apă!

De ce-aş întinde mâna
spre ceea ce urmează
când, poate doar furtuna
din mine, mai contează…?!?

Cum să mă rup din mine?
M-ai învăţat de-acum,
să-nlătur culmi alpine,
croindu-mi un alt drum…

Să las stelele-n urmă,
alţi zori să desluşesc,
hazardul mi se curmă,
învăţ iar să… trăiesc.

Tremur ca raza surdă
a soarelui din zori
sufletu-n mine zburdă,
sunt sute de fiori…

Prin ceaţa asta deasă
căutând drumul drept,
să fim din nou acasă…
De prea mult timp te-aştept!

Mi-e teamă să-ntind mâna
mi-e teamă să plutesc,
învaţă-mă, ca luna
pe ceruri, să zâmbesc!

Sărută-mă şi pune-mi
pe umeri primăvara,
arată-mi visul, spune-mi
cum se trăieşte seara.

Că stelele albastre
nu se vor irosi,
pentru serile noastre
veşnic vor străluci.

Vom îngropa trecutul
cu lacrimile lui,
vom lăsa începutul
în seama Cerului.

Doar El ştie mai bine
ce-a scris la început.
Între mine şi tine
numai El şi-un sărut.

Reclame