frământări de mormânt


 

 dintr-un colţ te privesc
s
ă-nţeleg ce-am pierdut,
colţul gurii strivesc
într-un alt început.
 
am puterea să-ţi fiu
peste timp pământiu
alinări în pustiu
un curând de târziu
 
eu voi fi peste zi
cer deschis în abis
dezlegând ce-a fost scris
înflorind voi zâmbi
 
dar am fost adăpost
şi surâs de copil
curios
şi febril,
când m-ai luat ieri la rost.
 
am nevoie să-mi dai
aripi reci de mormânt
de la colţ s
ă-mi predai
frământări de cuvânt.
 
 
 

Reclame

floare albă de nea


 

 
 
 

floare albă de nea
s
ă te-adun de-aş putea
în tăceri de mormânt
s
ă-mi arăţi cine sunt.

să te cern dintr-un nor
peste timp călător
lunecând abisal
cu un alb infernal.

floare albă de nea
spulberând dragostea
unui viscol s
ă-mi pui
dig de foc dorului.

să zideşti în pereţi
drum şoptit de n
ămeţi
cu aromă de stea
floare albă de nea…

 
să mă sting, să adun
ghiocei de sub tun
şi din patima mea
să mă smulgi, de-ai putea.