Publicat în Dana Pătraşcu

Copilul din mine


Stropi din sufletul meu

Copilul din mine ascultă poveţe,
Deznoadă mistere visând neîncetat,
Revine în stradă cu gândul să-nveţe
Culoarea iubirii cu gust şchiopătat.

Copilul din mine, născut pe-ntuneric,
Păşeşte prin ceaţă rostind dimineţi,
Adoarme mirific în car alegoric
Visând zâne bune dansând pe pereţi.

Copilul din mine adună petale
Să plouă grădini de luceferi în gând,
Aşterne covoare de vise în cale
Ţesute cu suflet prin dor străbătând.

Copilul din mine renaşte o clipă,
Din târgul de vise un dar să-şi aleagă
Punând preţ pe-o pană sau chiar o aripă,
Să-ţi cânte iubirea o viaţă întreagă.

Copilul din mine aleargă bezmetic
Spre munţi de lumină s-aducă-napoi
Miraju-îngropat de prezent în sintetic,
Să pună pe gene copilul din voi.

Vezi articol original

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s