Publicat în Dana Pătraşcu

Atât cât cerul nu m-a răstignit


nu mă întreba ce-am scrijelit în soare,
nu pune umbre peste-al meu surâs,
nu biciui, ştii bine, nu mă doare
fiindcă sub versuri lacrimi am ascuns.
.
ce-am eu aici, un singur munte poate
să defrişeze lent, filă cu filă,
doar el mi-a dat o viaţă cât o noapte,
el a rămas în strofe fără milă.
.
nu mă întreba ce-am răstignit, cu grijă,
să nu-mi răpească lacrimile corbii,
mi-am pus atele-n suflet rupt de-o schijă
în care se holbau cu groază orbii.
.

de voi muri cu tine-n gând, iubite,
voi ştii că de prisos nu m-am jertfit,
ci te-am păstrat ca pe o rugăminte
atât cât cerul nu m-a răstignit.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s