Sub scuturi


Ai grijă de tine,
nu toţi o pot face,
iar ziua ce vine
e goală şi tace.

Ai milă de soare,
sărută-l pe coate,
chiar dacă te doare
de nu se mai poate.

Ai stimă de lună,
ea pare mai dură,
din stele cunună
îţi face, şi-ţi jură
că nu-i îngheţată,
deşi-i rătăcită,
în noaptea pictată,
de vise iubită.

Ai grijă de toate,
nu-ţi face poteci
din ce nu se poate
spre nopţile seci.

Ai toată puterea
în mâinile tale,
apucă durerea,
alung-o la vale!

Ai grijă de fluturi,
nu toţi înţeleg
să zboare cu scuturi
din zori să-i culeg.

Autor: opicaturadesuflet

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

2 gânduri despre „Sub scuturi”

  1. Te salut si ma inclin in fata ta pana in adancul sufletului meu Dana Patrascu!Astazi am avut placerea sa vin pentru prima oara in contact cu poezia scrisa de tine-sper sa ma accepti si pe mine printre prietenii si admiratorii tai cei mai fideli-si m-ai fermecat pur si simplu cu versurile tale.Nu stiam ca mai ai si altele la fel de frumoase ca acelea pe care le-am reprodus si eu pe blogul meu-ca sa poti fi citita si de catre prietenii mei-in care vreau sa scriu o carte despre poezia din sufletul oamenilor tristi ai acestei tari,care il cauta in sufletele lor pe Mihai Eminescu.Deja am si scris primul capitol,ghidandu-ma si dupa ce am gasit si in mine,dar si in cartea lui Emil Cioran ,,Pe culmile disperarii”.Astazi,descoperindu-te si pe tine,am deschis un nou capitol-al anonimilor care il poarta pe Eminescu in suflet-chiar cu tine,si cu versurile tale incantatoare.Sper ca nu te vei supara,si nu vei vedea in asta nici un fel de gest reprobabil,ci doar admiratia mea pentrru frumusetea versurilor tale ,pe care vreau sa le fac cunoscute si altora,dar in primul rand celor care il iubesc pe Eminescu mai mult decat pe ei insisi.As fi incantat sa te am si ca prietena de suflet,si as fi si mai incantat,daca ai putea sa-mi dai si tu o mana de ajutor in privinta acestei carti ,pe care eu am intitulat-o provizoriu-nu stiu daca va ramane acest titlu pana la final-Omul intre agonie si extazul mistic.Daca imi vei accepta prietenia si colaborarea pe care ti-o propun,atunci vom discuta mai multe lucruri in privat,si prim mail-uri.Pana atunci iti cer doar un singur lucru,pe care cred ca nu mi-l vei refuza:Lasa-ma sa picur si eu o lacrima,din sufletul meu,peste poeziile tale!Iti multumesc ca existi,si ma bucur ca te-am descoperit si eu!Vasile Neagu

    1. Bine ați venit printre cititorii mei, domnule Neagu! Adresa de gmail cu care v-ați logat pentru a-mi lăsa comentariu este reala? Putem discuta prin gmail, dacă doriți, deși am de făcut un videoclip, voi face o mica pauza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s