Publicat în Dana Pătraşcu

Sunt tot la fel


Azi nu mai plâng deşi, oglinda-mi strigă
cu glasul ei de val, lovind sarcastic:
„eşti galbenă, precum o mămăligă,
cu aer şters de vis ciudat, năprasnic!”

Nici nu mai curg, cum o făceam odată,
m-atrag doar florile-n tăcerea lor,
pe faţă-mi dau cu rouă… e curată,
dar cerul plânge, plânge lin… de dor.

Azi nu mai strig, de strigăte sunt plină,
şi de tăceri, de-asemeni, înlemnesc,
mi-e cerul nins cu vreascuri de lumină
şi însetat de stele ce zâmbesc.

Nici nu mai ştiu de ce-am iubit cu totul,
nici nu mai ştiu de ce-aş mai încerca
să mai iubesc, la fel, să-mi caut locul,
când drumul meu de mult se bifurca.

Ieri mă-ntrebam de ce-ai plecat din lume,
azi te-nţeleg deşi nu te aprob,
mâine joc teatru, râd şi gust din glume…
sunt tot la fel… sunt al iubirii rob.

 

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s