Publicat în Dana Pătraşcu

Până în viaţa viitoare


Nu mai e timp să-ţi simt sărutul
sub cerul aşternut de mine,
au suspinat norii când vântul
biciuia visele bătrâne…

Nu mai găseam drumul prin ceaţă,
negura nu se risipea,
trăiam ca şi când doar o viaţă
croisem ieri… şi se dospea…

Înverşunată-n paşi spre soare
trasam un gând asurzitor
până în viaţa viitoare,
înveşmântată-n al tău dor.

Să nu mă ştie nicio boare,
să nu m-audă niciun gest,
ascundeam gânduri şi datoare
mă adunam să mă contest.

Nu mai aveam pe pleoape urme
nici paşii nu ţi-i auzeam,
mă urmăreau să mă consume
lupii care priveau prin geam.

Speram să-ţi fie aşternutul
mai alb decât un fulg de nea,
n-aş fi-ndrăznit să-ţi uit sărutul,
să-l copiez… nu se putea.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s