Publicat în Dana Pătraşcu

O primă zi


 .
E-aşa cum nu mai ştiu nici cum se cheamă,
un alb divin, înveşmântat în auriu,
o primă zi, care încet aclamă:
„mă iartă până nu e prea târziu!”
 .
E-aşa cum vreau să se înfăşoare gândul
neprihănit de-un vis uitat pe geană,
e prima zi, de-acum ţi-a venit rândul
să-mi pui ciorchini de versuri peste rană.
 .
Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s