Publicat în Dana Pătraşcu

Insomnia ( fragment din… capitolul 1)


Încerca să adoarmă. Zgomotul însă, nu-i putea îndepărta gândurile care o învăluiau, ca și frigul ce domnea în camera ei. Pilota din fulgi de pinguin nu era destul de capabilă să-i încălzească trupul îngheţat. Gândul îi zbura peste tot, la copiii ei, la el, singura fiinţă care…, la sufletul ei, în transformare. De când se știa pe acest pământ. Singurătatea… o transformase într-un cub de gheață. Un cub fără dreptul de a se topi… niciodată… Un fel de ghețar cu suflet… Nu reușea să-și formeze o schiţă în gând, oricâtă imaginație ar fi avut. Oricât s-ar fi chinuit să adune sloiurile și cioburile din viața ei, nu reușea să le modeleze cumva încât să se poată oglindi în ele și să-și dea seama ce se întâmplă. În jurul ei pluteau sute de semne de întrebare… Niciun răspuns.
Dacă ar fi reușit să-l aducă odată cu somnul, să-i simtă răsuflarea în creștetul capului, să-i încălzească sufletul așa cum o făcea de obicei… era singura ei șansă… una singură care… era prea departe… O șansă la…. zeci de mii de kilometri…
Depărtarea asta… cruntă, crudă, neiertătoare ca și… zgomotul cumplit ce nu se mai sfârșea, asemănător cu… brațele pline de tentacule ale unei caracatițe imense care urca în noapte pe acele scări, la capătul cărora se afla ușa (camerei ei) deschisă…
Nici măcar acest gând nu reușea să o adoarmă, chiar dacă trebuia să se odihnească. Trebuia! Și totuși oboseala o ținea trează ore în șir.
Încropi o altă rugăciune, de parcă cele pe care le știa și pe care deja le rostise de câteva ori în gând până atunci, nu erau de ajuns… De parcă o altă rugăciune, proaspătă, ar fi reușit să-l înduplece pe Dumnezeu să-i aducă somnul și liniștea de care avea atâta nevoie…
Noaptea o strivea pe pernă, gândurile însă îi tropăiau prin vene cu viteza sângelui. Nici măcar nu era singura noapte în care se întâmpla așa. Oare alţii cum reuşeau să adoarmă? Oare el ce făcea la ora aceea? Oare cât era ceasul la el? Nici măcar nu știa sigur cât este ora la ea. Nu era greu de aflat, însă se gândea că, dacă va deschide ochii, oricât s-ar fi chinuit să mai adoarmă până dimineață, nu ar mai fi reușit. Riscă totuși și deschise ochii, puse un deget pe telefon, era ora 3:46. Între ei erau șase ore. Deci la el nu era decât ora 21:46. Nici el nu dormea, nu avea cum, de aceea nu putea ea să…
O clipă încercă să dea vina pe el dar, imediat, un NU imaginar îi apăru în față. Simţea că nu are voie să-i pună lui în spate asemenea vină. Poate că el nici măcar nu se gândea la ea, poate că telepatia nu mai funcţiona între ei, poate el își petrecea cu vreo nouă iubită, nopţile atât de preţioase, pe care le mai avea de trăit după accidentul pe care-l suferise. Un alt ”NU” aproape îi lovi retina și în același timp îi invadă trupul și timpanele…. NU! Nici nu ai dreptul la scene de gelozie, nici nu ai voie să gândești că… Nu! Știi prea bine că totul s-ar sfârși, totul, și cerul și pământul dacă…
Mai bine ai distruge insomnia… mult mai bine… dar cum?

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s