Ecou dantelat


”Te iubesc!” dar… parcă ți-am mai spus-o
de un milion de ori
sau de un infinit de râuri de cuvinte…
parcă sunt ecou,
un ecou ce-a uitat să-și pună tiv
dantelat cu lacrimi rupte din soare
și perle adunate din stele.

Te iubesc, chiar dacă
nu ni s-au încrucișat privirile
de un veac, un veac și mai bine,
mai bine pentru mine sau pentru cine?
pentru amândoi?

Numai așa ne vom regăsi,
risipindu-ne unul pe altul,
alinându-ne privirea pribeagă
o singură dată pe vis.

Te iubesc din adâncul râurilor de lacrimi
și munților de suspine
cu toată suflarea trupului însetat de tine
drumul nu va lua sfârșit
nici atunci când vom păși pe el
dezrobiți.

Reclame

Autor: opicaturadesuflet

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s