Publicat în Dana Pătraşcu

În miezul verii


Zadarnic încerc să explic
unei furnici
cât poate produce mușuroiul
contemplând nimicul…

Noroiul se naște mai întâi în suflet,
apoi în albastru…
nimicind nenumărate candelabre
atârnate de cer.

Privește! Mi-e inima îndurerată de ger
în miezul verii.
Nu trebuie decât să
deschizi ochii. Privește!

Totul prinde formă
după pleoapele tale…
Dumnezeu ne-a dat trandafirii
să-l putem iubi printre spini.

Tu dormi în ciuda zilelor pe care
le-ai primit drept recompensă
pentru zgomotul pe care-l lași
în urma ta.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s