Publicat în Dana Pătraşcu

Azi mi-e dor


Poate că e timpul să mai scriu și eu un cuvânt, două… poate. S-au scurt multe zile de când nu am mai așternut pe aici ceva. Poate că nu mai sunt așa de tristă încât să eman versuri… Poate că mintea nu mai vrea să viseze… Ba da… Am mai scris câteva poeme, dar le-am postat doar pe facebook. Probabil le voi adăuga aici într-o zi… cine știe…?!?

De ce mi s-a făcut dor de blog azi? Pentru că nu sunt în țară, pentru că nu am cui să-i spun ce mă doare, cât de tare… Nu! Nu e vorba de spus în scris, așa cum fac acum… Aș putea să-mi scriu durerea, s-o împărtășesc copiilor mei, pe messenger, aș putea să o împart cu câțiva prieteni, pe mail, pe facebook… aș putea, dar nu vreau să supăr pe nimeni… Nu vreau! Aici, când scriu, nimeni nu-mi poate vedea lacrimile, nimeni nu poate ghici ce durere m-a împins să scriu… aici e camera mea cu suflet și pot tot…

Mda… oare care a fost picătura care mi-a umplut paharul sufletului și mi-a pornit lacrima? Cei ce mă cunosc cred că știu că nu îmi place să mi se dea dreptate… În această seară cineva… și nu vreau să-i spun numele, dar pot să spun că este vorba de unul din îngerii vii ai romanului meu ”Dreptul de a zâmbi”, mi-a dat dreptate… acum când suferă în urma decesului soției sale… Of! Doamne! ”Nu mai vreau să-mi dai dreptate!” – suna un poem pe care l-am scris acum câțiva ani…

Probabil vă întrebați la ce vreau să mă refer în aceste rânduri?… Poate că la nimic… poate că doar scriu cuvinte fără înțeles, așa cum am mai scris de multe ori… chiar am auzit o fostă prietenă că ar fi fost întrebată de o altă poetă care mă citea, dar nu înțelegea ce-am vrut să ascund sub hainele metaforelor mele… ” Ce naiba vrea să spună Dana în poemul ală?”

Mda… poate că nici eu nu mă înțeleg, poate, dar sunt mulțumită că nu dau copy/paste de pe google, ci azvârl pe facebook o sumă de cuvinte care mi-au dansat prin cap doar mie… sunt mulțumită că azvârl pe facebook greșelile mele gramaticale și nu ale altora…

Și totuși nu v-am răspuns la întrebare… de ce m-am apucat azi să scriu…?!? din singurătate. Și nu orice fel de singurătate…nu… am cu cine discuta, am… despre carieră, despre viața cea de toate zilele, despre ce am mai gătit, despre necazuri și bucurii, despre cornulețe și fursecuri, despre saramură… am cu cine vorbi, dar azi am simțit altceva… un dor de altceva m-apasă…. e, nu! Nu de ceea ce vă trece sau poate nu, unora prin gând. NU!

Azi mi-e dor de altceva…

Azi mi-e dor de-o alinare,
de-o tăcere și-un cuvânt,
de o rază fără soare,
fir de iarbă pe pământ.

Mi-e dor de un singur glas,
de tăcere și răbdare,
de iubirea pas cu pas…
Azi mi-e dor de-o alinare!

Nu ai cum a mă-nțelege,
nu ai cum a mă citi,
dacă n-ai să poți culege
stelele, în nicio zi.

Azi mi-e inima pustie,
sufletul înlăcrimat,
de aceea pana-mi scrie
pentru cel înfometat.

 

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

3 gânduri despre „Azi mi-e dor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s