Publicat în Dana Pătraşcu

Am cunoscut iubirea


Ţi-am spus c-am cunoscut iubirea pură…!?!
cu tot ce are ea mai prețios,
am dat și am primit, peste măsură,
și-am împletit speranță cu frumos.

Am pus stelele-n cer ca pe-o tipsie,
le-am hrănit iarna cu argintul viu,
le-am purtat vara-n piept cu gingășie,
iar toamna le-am stropit cu dor târziu.

Am cunoscut iubirea, nu odată,
am mers cu ea prin crânguri… spre apus,
m-a răscolit cu vocea-i minunată
și mi-a pus jar pe suflet când s-a dus…

Am cunoscut iubirea, nu-s pierdută,
i-am împletit cunună din suspin,
i-am dăruit clipa neîncepută
și i-am sorbit mireasma… spin cu spin.

I-am iertat toate nopțile aprinse,
în lacrimi am scăldat-o ani la rând,
am ocrotit-o de zilele ninse
și am păstrat-o proaspătă în gând…

Am cunoscut iubirea, fir de soare
și șoaptă de izvor nepotolit,
mi-a ars sufletul, încă mă mai doare,
dar sunt o clipă, strop nedespletit.

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s