Încarcerată de un veac și jumătate
mă lupt himeric să adorm trecutul.
Îndepărtez cu teamă – libertate,
Iluzia, visarea, jarul, scutul.
Alung iubirea ce mi se oferă,
rupând cuvintele în bucățele,
îmi otrăvesc secundele din eră,
silabisind un drum sculptat în stele.
Îngenunchez în fața ta dreptate!
Întinde-mi mâna, dacă nu renunți!
Sărută-mi lacrima, doar ea ne mai desparte…
Hai să pășim în taină printre munți.
Să fiu sirena lacrimilor mării
și toamnă rubinie să-ți devin,
Să mă aduni, să nu te dau uitării
Nicicând, și-n veci să ne iubim.
