În zalele uitării



Încarcerată de un veac și jumătate
mă lupt himeric să adorm trecutul.
Îndepărtez cu teamă – libertate,
Iluzia, visarea, jarul, scutul.

Alung iubirea ce mi se oferă,
rupând cuvintele în bucățele,
îmi otrăvesc secundele din eră,
silabisind un drum sculptat în stele.

Îngenunchez în fața ta dreptate!
Întinde-mi mâna, dacă nu renunți!
Sărută-mi lacrima, doar ea ne mai desparte…
Hai să pășim în taină printre munți.

Să fiu sirena lacrimilor mării
și toamnă rubinie să-ți devin,
Să mă aduni, să nu te dau uitării
Nicicând, și-n veci să ne iubim.

Reclame

Autor: opicaturadesuflet

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s