Publicat în Dana Pătraşcu

Rătăcire


Nici nu mai știu de-i noapte sau lumină,
Miroase-a iarnă sau a strugur copt
Nici nu mai știu de când mustesc a vină,
A soare-nsiropat în ora opt…

Adorm cu gândul strâns în buzunarul
În care te adăpostesc de-un timp
Să nu confund alintul cu coșmarul
Numărând șoaptele iubirii în Olimp

Nici nu mai știu de când dospesc în iarbă
Un vers din care zorii să-mi vibreze
Ca și vioara, modelând sub barbă
Crâmpei de dor, sufletul să-mi valseze.

Nici nu mai știu de-i bine sau doar este,
Așa cum nu mai știu nici cine sunt,
Nici dacă noi vom scrie o poveste
Sau doar ne vom lăsa vânați de vânt…

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s