Publicat în Dana Pătraşcu

Vers liliachiu


Uneori noaptea mă bate pe umăr,
lunecând la picioarele mele,
implorându-mi iertarea,
te aduce,
dar nu te poate păstra,
să mai pot fi eu,
așa cum eram
în brațele tale.

Uneori ziua se agață de stele
despletindu-mi în mii de șoapte
clipele,
sărutate pe toate părțile,
adormite pe picior
de vers liliachiu.

E târziu,
clipa-mi aţipește în palmă,
capul mi se adună cu trupul tău,
sufletul înspăimântat
urlă a pustiu…

E devreme să te uit,
nici măcar nu meriți uitarea,
nici măcar.

E târziu,
vreau să știu
cât pustiu
pot să fiu,
când târziu,
stau și scriu,
auriu…
și-ţi descriu
timpuriu
vers de dor sidefiu.

Anunțuri

Autor:

De-atâtea ori m-am simţit o nălucă Înveşmântată-n arşiţă şi ger Încât, din suflet, lacrima-mi usucă, Doar versul care pot să-l mai ofer. De-atâtea ori mi-am parfumat veşmântul Pe norii mei, numai ai mei de-o viaţă Încât, acum, când dăruiesc cuvântul Mă-mbogăţesc cu încă o speranţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s